Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mararu cere 500.000 de euro lui Mironescu

Publicat in Monitorul de Neamt, vineri 24 mai 2013 ·

la termenul de ieri al dosarului „Bomba“, Bogdan Mararu s-a constituit parte civilă • el cere de la cei care au vrut să-l asasineze jumătate de milion de euro • De la atentatul cu bombă care a avut loc în Piatra Neamt la începutul acestui an, Bogdan Mararu a dat ochii cu Dumitru Mironescu pentru prima dată ieri, 23 mai 2013, în sala de sedinte a Curtii de Apel Bacău unde a avut loc un nou termen în dosarul „Bomba“. După două amînări, Mararu a fost transferat din arest, pentru a-si exprima pretentiile bănesti pe care le are de la cei care au vrut să-l ucidă. În fata judecătorilor din judetul vecin Bogdan Mararu a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu 500.000 de euro. Este una din cele mai mari sume solicitată cu titlu de daune din ultima perioadă de timp, dar rămîne de văzut la finele procesului cît vor acorda magistratii din banii ceruti. Tot în sedinta de ieri, judecătorii au decis prelungirea arestului preventiv pentru toti cei sase inculpati în această cauză. Este vorba de cel considerat liderul grupării, Dumitru Mironescu si Daniel Pădurariu, de 44 de ani, ambii fiind acuzati de constituire a unei grupări infractionale, acte de terorism, instigare la omor calificat si distrugere, plus nerespectarea regimului materiilor explozive. Sînt arestati si executantii, Ovidiu Popa, de 31 de ani, Emil Cristofor, de 29 de ani, Cosmin Irinel Lăcătus, de 32 de ani si Petrică Jâtaru, de 34 de ani, din Tîrgu Ocna. Acestia au în plus acuzele de tentativă de omor si distrugere, iar unii si detinere de droguri. Cu totii au atacat prelungirea sejurului după gratii, iar în cauză o decizie definitivă va da instanta supremă. Inculpatii au fost implicati în fapta care a avut loc în noaptea de 10/11 ianuarie 2013, cînd Popa, Lăcătus si Jâtaru au fost prinsi după ce au montat sub masina lui Bogdan Mararu un amestec de exploziv, care ar fi trebuit să ucidă tinta la ce

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 33 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 18 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 53 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 33 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°