Justiţia numai oarbă nu e. Se uită adesea pe sub banderola de la ochi să nu dea pe de lături să se supere şefii.

Gigi Becali e în transhumanţă, la Jilava. După cum l-a avertizat Miron Cozma, absolvent şi el acolo, la cursuri de lungă durată, condiţiile sunt dure: gândaci, apă clocită şi mizerie. Cam cum trăieşte un orăşean obişnuit, prizonier al cartierelor mărginaşe, care nu se poate plânge însă la Amnesty International şi la CEDO de rele tratamente. Închisoarea a devenit pentru unii o şcoală politică şi de viaţă indispensabilă. Nu eşti politician deplin şi matur dacă nu ai câteva zile de puşcărie la dosarul profesional. Adrian Năstase a ieşit de acolo cu o cunună de martir pe creştet şi ţine acum lecţii de etică la facultate şi pe pagina sa de internet. A căpătat morga unui om călit, gata de orice pentru libertatea sa, după cum spune prin articole. E coleg de spirit cu Nelson Mandel şi cu Corneliu Coposu pe care cei care-l simpatizează nu au ezitat să-i evoce. Cu toate acestea, a fost favorizat de judecători făcând cursuri intensive, două într-unul, şi acela scurtat, că nu mai e aşa tânăr, dar chiar şi-aşa se prezintă drept martir al unui sistem corupt, prizonier de conştiinţă, sacrificat de un regim autoritar şi corupt. Mai mult chiar, de acolo, din Casa morţilor, a fost mai prezent decât mulţi politicieni, arbitrând viaţa din propriul partid şi fiind citat copios de oamenii de presă. A scris câteva cărţi, a întreţinut o rubrică într-un cotidian central, i-a învăţat pe camarazii săi noţiuni de drept şi filosofie, a citit, a meditat, a devenit un om mai bun, cum el însuşi recunoaşte. Acum te umple de reflecţii despre libertate şi democraţie. Pe care ar fi fost bine să le ştie când era premier şi-şi aresta adversarii politici pe stradă. Oricum, închisoarea i-a făcut bine la relaţiile publice. Oamenii par mai dispuşi să aprecieze un anotimp petrecut du