Lumea nu înțelege clovnii. Ca dovadă, lumea spune despre Mircea Badea că e un clovn, jignind, astfel, o meserie cât se poate de serioasă și de onorabilă. Da, clovneria e o treabă serioasă, iar Daria Gănescu (40 de ani) și Lucian Ianuș (28 de ani) sunt cei mai serioși clovni din lume. Daria și Lucian sunt speciali și, pentru că lucrează în spitalele de copii, arta lor e specială. Ambii sunt actori profesioniști și sunt angajați de CliniClowns România, o organizație non-guvernamentală care susține nebuneasca idee că oamenii, dar mai ales copiii, se pot vindeca mai repede prin râs. Așa se face că, în fiecare zi, după un program bine stabilit, Daria și Lucian vizitează spitalele de copii din București și fac pe clovnii în fața micilor pacienți. Cine râde primu’ se face bine primu’!
Cine râde, acolo unde toată lumea plânge?!
Am fost cu ei, cu Daria și Lucian, la Spitalul Grigore Alexandrescu, la Secția de Chirurgie și Ortopedie. Nu e cazul aici să-i laud pe medicii și pe asistentele de la Grigore Alexandrescu, toată lumea știe că sunt meseriași și că fac treabă bună. Spitalul e și el OK, curat, destul de bine dotat. Dar, oricum ai da-o, când ești un puști de patru-cinci ani imobilizat la pat, cu picioarele băgate-n ghips, în orice spital e nașpa. Fără televizor, fără prieteni, fără distracții. Apoi durerile, astea-s cele mai rele.
Și atunci apar ei, clovnii. Echipați corespunzător: nas mare, roșu, șosete multicolore, pantaloni prea scurți, bască, papion, plus accesoriile – baloane, eșarfe, cărți de joc. Intrarea în saloane se face întotdeauna în tăcere, tiptil – nu ştii niciodată ce te aşteaptă înăuntru, cât de bolnavi sunt copiii, dacă au dureri, dacă sunt sedați, dacă sunt mari şi ştiutori sau mici şi sperioşi.
Arta clovnului de spital e diferită de cea a unui clovn de circ – trucurile zgomotoase n-au ce căuta aici. Mai mult, în unele situ