Aceasta este media de săptămâna trecută, amenzile totale fiind de 2.100 lei
Un cabinet de balneofizioterapie şi două baruri ieşene au primit sancţiuni, săptămâna trecută, de la inspectorii sanitari. În cele cinci zile lucrătoare, inspectorii au controlat aproape 200 de amplasamente, în general societăţi comerciale şi prestatori de servicii. Aceasta corespunde unei medii de circa 40 de controale zilnice. Societăţilor care îşi desfăşurau activitatea necorespunzător au primit sancţiuni, în total, de 2.100 de lei.
Astfel, Centrul Medical Medfiz din Iaşi are de plătit 600 de lei pentru lipsa evidenţelor de gestionare a deşeurilor. De asemenea, Dumitru Băetu, patronul unui bar din Târgu Frumos, trebuie să scoată din buzunar 500 de lei deoarece angajaţii nu au făcut dovada însuşirii noţiunilor fundamentale de igienă. Cea mai mare amendă, în valoare de 1.000 de lei, a primit-o însă Paraschiva Colotin, din comuna Brăieşti. Aceasta nu a asigurat angajaţilor localului pe care îl conduce examinările medicale cu medic de medicina muncii. „Pe parcursul săptămânii trecute, 13 - 19 mai, s-au desfăşurat 195 de acţiuni de control, dintre care 127 în unităţi alimentare, 16 la domiciliul ieşenilor pentru verificarea celor reclamate, 7 la cabinetele de cosmetică şi 8 verificări la unităţile sanitare din judeţ“, a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. De asemenea, inspectorii sanitari au efectuat şi 8 recontroale, pentru a vedea dacă s-au luat măsurile cuvenite în urma verificării iniţiale.
Aceasta este media de săptămâna trecută, amenzile totale fiind de 2.100 lei
Un cabinet de balneofizioterapie şi două baruri ieşene au primit sancţiuni, săptămâna trecută, de la inspectorii sanitari. În cele cinci zile lucrătoare, inspectorii au controlat aproape 200 de amplasamente, în general societăţi comerciale şi