Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Iane sare în apărarea elevilor suceveni care nu îşi primesc banii pentru abonamentele de transport

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 24 mai 2013 ·

Deputatul PSD de Suceava Ovidiu Iane i-a solicitat ministrului Educaţiei naţionale, Remus Pricopie, soluţionarea de urgenţă a problemelor cu care se confruntă elevii suceveni care nu-şi primesc banii pentru decontarea abonamentelor de transport. Într-o interpelare adresată ministrului Educaţiei, Ovidiu Iane precizează că părinţii mai multor copii din localităţile colegiului în care a fost ales i-au reclamat faptul că nu au mai fost alocaţi bani pentru abonamentele de transport. „Este o problemă extrem de serioasă, a cărei amânare ar însemna criză şi abandon şcolar”, a subliniat deputatul PSD. Ovidiu Iane a arătat că elevii care au o situaţie financiară precară nu au primit de la începutul acestui an, „şi nici nu sunt semnale că ar putea primi” sumele necesare pentru decontarea transportului.

„Domnule ministru, această situaţie este una mai mult decât gravă şi consider că nu trebuie să fii specialist în educaţie pentru a aplica legea şi pentru a nu afecta şi mai tare elevii fără posibilităţi materiale, care se luptă şi aşa cu numeroase alte lipsuri şi probleme”, se arată în interpelarea lui Ovidiu Iane.

Parlamentarul sucevean a mai adăugat că lipsa fondurilor pentru decontarea abonamentelor de transport poate reprezenta o altă cauză pentru creşterea abandonului şcolar, în special în rândul elevilor din mediul rural.

„De la o zi la alta, învăţământul românesc mai cunoaşte o problemă. Violenţa şcolară şi abandonul au început să atingă cote alarmante şi, mai nou, elevul din România nu mai beneficiază de nici un sprijin pentru a putea avea acces la educaţie. Dacă o serie de probleme sunt generale, mai există, însă, şi altele, care ţin exclusiv de caracteristicile elevilor din mediul rural. În localităţile rurale, gradul de sărăcie, posibilităţile reduse ale unui act educativ de calitate cauzate de o infrastructură şi structură şcolară minimă sun

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 36 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°