Mesajul a fost trimis. Multumesc!

393 de REMAT-uri şi dealeri auto vor în programul Rabla

Publicat in Click, vineri 24 mai 2013 ·

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a înregistrat 288 de dosare depuse de colectori şi 105 de la dealeri auto până în 23 mai, data limită de depunere a solicitărilor pentru Programul "Rabla 2013", informează Mediafax.

Oadată cu publicarea listelor cu colectorii şi producătorii sau dealerii validaţi, contestaţiile vor fi depuse la sediul AFM, în termen de două zile.

După soluţionarea lor, vor fi distribuite tichetele la colectori.

Repartizarea tichetelor valorice nu va fi egală în fiecare judeţ şi se va realiza în funcţie de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene, conform statisticilor realizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Permiselor.

Imediat ce se finalizează aceste proceduri, cei intersaţi îşi vor putea depune dosarele de înscriere în Programul "Rabla 2013".

20.000 de tichete, în acest an

În acest an, AFM va emite 20.000 de tichete pentru "Rabla", dintre care 17.000 pentru persoane fizice şi juridice, iar 3.000 pentru instituţiile publice.

În cadrul programului se va putea folosi un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de trei tichete câte se utilizau în anii anteriori.

Valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei, cât era în 2012.

Sesiunea se va desfăşura într-o singură etapă, iar termenul-limită în care tichetele vor fi acceptate este 20 noiembrie.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 9 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 6 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 10 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 10 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni

Ziare.com acum 13 ore
La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie,

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 14 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 6 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 9 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

21°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°