Comentând la ultima mea postate, un cititor - aflat, din punctul meu de vedere, întotdeauna de partea raţiunii şi logicii - mi-a atras atenţia, pe bună dreptate, că adevăraţii vinovaţi sunt cei care au slujit, la cel mai înalt nivel, într-o instituţie cu rol fundamental în statul român, şi nu ciobănaşul care plânge acum de lipsa televizorului. Spera, probabil, să-i revină optimismul văzându-şi slugile dându-se de ceasul morţii pentru el.
Când vorbesc de Armată, sunt în deplină cunoştinţă de cauză. Am lucrat aproape zece ani în structurile centrale ale Ministerului Apărării Naţionale. A fost, este şi va rămâne o instituţie fundamentală în statul român, indiferent de evoluţia conceptelor politice şi geopolitice. Condamnarea unui fost ministru al Apărării şi a unui şef al Statului Major General reprezintă o lovitură teribilă pentru prestigiul acestei instituţii.
Din păcate, nu sunt nişte excepţii. Dacă aveţi curiozitatea să răsfoiţi presa ultimilor ani, veţi avea surpriza să vedeţi numeroşi ofiţeri de rang înalt, inclusiv generali, acuzaţi de deturnări de fonduri sau, poate şi mai grav, de potlogării mărunte. De curând, şi fostul ministru Dobriţoiu a fost implicat într-o poveste foarte urâtă. Desigur, ancheta este încă la început, dar toate aceste scandaluri afectează teribil imaginea instituţiei.
Şi asta este cu atât mai grav cu cât sute de mii de români au murit de-a lungul timpului în uniformă. Şi încă o mai fac. Nu contează motivele pentru care ţara şi-a trimis soldaţii să lupte, nici argumentele tinerilor ce-şi riscă viaţa. Important este că se luptă şi se moare în uniformă, în timp ce aceşti oameni, aflaţi în poziţii atât de importante, nu găsesc ceva mai bun de făcut decât să-şi umple buzunarele.
Şi câtă aroganţă! Cum deveneau ei doctori în ştiinţe militare, profesori universitari, conducători de doctorate, generali, şefi de departamente ş