Într-o conferință desfășurată astăzi și intitulată “Levantul, leagănul diplomației culturale”, președintele Senatului, Crin Antonescu, a făcut dovada unei impetuozități oratorice ieșite din comun, dezlănțuindu-se la propriu și evocând în aceeași frază – fluviu persoane, personaje și epoci istorice diferite.
Practic, în structura unei singure fraze, liderul liberal a vorbit despre fostul președinte Emil Constantinescu, Tulcea, Levant, Sinbad, Ulise, Alexandru cel Mare, Richard Inimă de Leu, Godefroy de Bouillon și…Saladin.
Conform transcrierii frazei, oferită de Biroul de Presă al Senatului, istoricul Crin Antonescu a rostit următoarele:
“Atunci când Preşedintele Emil Constantinescu mi-a vorbit pentru prima dată despre simpozionul dedicat Levantului, vă mărturisesc că am fost brusc transportat în timp, poate fiindcă am crescut la Tulcea, portul de la gurile Dunării, şi acolo, chiar în anii în care planificarea comunistă se lupta cu succes împotriva pitorescului şi a tradiţiei, Levantul era şi este încă, într-un fel, o realitate palpabilă în policromia numelor de persoane, în pluralismul comunităţilor etnice şi religioase, în bogăţia şi diversitatea tradiţiilor, în cursul încărcat de istorie al marelui fluviu, care uneşte atât de vizibil Occidentul şi Orientul, Tulcea păstra şi mai păstrează, ţin eu să cred, încă o savoare levantină, pe care tema acestei conferinţe mi-a trezit-o, aşa cum ne trezeşte o asemenea temă tuturor amintirea copilăriei, aventurile lui Sinbad sau ale lui Ulise, asemănătoare şi totodată deosebite, în atâtea feluri, sau amintirea tinereţii atunci când eram fascinaţi de marea aventură a întâlnirilor mereu repetate şi, într-un fel, mereu eşuate dintre Orient şi Occident, Alexandru cel Mare, succesorii săi, regatele greco-elenistice ale estului-mediteranean, marea aventură a cruciadelor cu Godefroy de Bouillon, Richard Inimă de Le