Anul 2012 a fost şi un an în care interesul faţă de Şcoala sociologică interbelică a lui Dimitrie Gusti s-a concretizat într-un adevărat „val“ gustian, marcat prin apariţia mai multor studii, volume şi dosare cu valoare de reper în materie: între acestea – prima examinare sistematică a relaţiilor şcolii monografiste cu politicul, în volumul lui Antonio Momoc despre Capcanele politice ale sociologiei interbelice. Şcoala gustiană între carlism şi legionarism; un număr special dedicat de revista sibiană Transilvania(11-12/2012) şi coordonat de Zoltán Rostás; un număr de asemenea special (6/2012), coordonat de Sanda Golopenţia, din revista Secolul 21, despre Şcoala Sociologică de la Bucureşti (care, aflăm, va fi urmat curînd de un al doilea volum); şi, pour la bonne bouche, un amplu dosar din revista franceză Les Études Sociales, no. 153-154 (Sociologie et politique en Roumanie: 1918-1948) coordonat de David Mihai Gaiţă şi Zoltán Rostás. Totul –prefaţat de un număr de asemenea special, coordonat de Zoltán Rostás, dintr-o revistă-caiet editată sub egida Universităţii Transilvania din Braşov şi a Facultăţii de Sociologie şi Comunicare, în urma unui colocviu internaţional (Interna­tional Colloquim of Social Science ACUM 2011, Braşov). Despre eforturile din ultimele decenii ale profesorului Rostás de reexaminare complexă a şcolii monografiste prin metoda istoriei orale şi prin abordări interdisciplinare colective am mai avut ocazia să scriu şi cu alte prilejuri. O fac şi acum în calitate de nespecialist în ştiinţe sociale, dar interesat de reexaminarea istoriei culturale a interbelicului autohton. Ar fi, cred, păcat ca tocmai literaţii, în mod tradiţional mai deschişi la noi către abordări din afara propriei discipline, să ignore această ieşire „de grup“ din nişa de strictă specialitate. Desantul respectiv are, de altfel, o relevanţă mai amplă. Nu avem de-a face doar c