Nu este un secret că femeile au avut întotdeaua o soartă mai grea decat bărbatii. Totul a fost mai greu pentru o femeie. Pentru orice a trebuit să-şi dovedească neinferioritatea.

Femeia a trebuit să se lupte pentru orice. Orice a fost o bătălie, de la dreptul de vot, dreptul la educaţie, până la dreptul de a purta pantaloni. În SUA facultăţile de medicină la început acceptau numai bărbaţi. Femeile care încercau să intre în facultate erau respinse de la bun început exclusiv pe bază de sex. Abia la mijlocul secolului XIX anumite şcoli de medicină cum ar fi Medical College of Pennsylvania şi Johns Hopkins au început să accepte femei.

În general, la presiunea altor grupuri de femei care au învăţat repede că banul este puternic. Şcoala de Medicină Johns Hopkins a acceptat să primească studente pentru ca un grup de femei bogate a strâns o sumă mare de bani şi a oferit-o ca donaţie şcolii de medicină. Cu o condiţie. Să accepte femei. Prima femeie profesor la o facultate de medicină a fost tot la Johns Hopkins abia în 1903 ( pe nume Florence Sabin). Femeile au învăţat repede că există putere în număr şi organizare. Şi femeile s-au dovedit mai deştepte şi mai maleabile decât bărbaţii, au reuşit să stabilească organizaţii solide care au vorbit cu o singură voce. Iar vocile lor au fost din ce în ce mai puternice.

Diferenţa dintre sexe în favoarea bărbaţilor este evidentă aproape în orice domeniu de viaţă. Până la cancer. La capitolul cancer, femeile sunt de departe superioare bărbaţilor. Mă refer la depistarea şi tratarea cancerului. Pentru că şi cancerul este diferit în funcţie de sex. Cancerul de plămân încă mai are o mică preponderenţă masculină, ca şi cel de cap şi gât. Cancerul de prostată şi cel testicular sunt bineînţeles exclusiv masculine. Iar cancerul de sân, bijuteria oncologiei, mândria oncologiei, este cu preponderenţă covârşitoare un cancer femin