Am crezut până în ultima clipă că, anul acesta, Cezar Ouatu va câştiga Eurovision 2013. Am fost informat în legătură cu mişculaţiile ce se pot face atunci când sunt la mijloc influenţe geopolitice, dar mi-am pus ochelari de cal şi am văzut succesul privit prin prisma calităţii. Cu toată presiunea socială venită din ţara mamă a artistului, Ouatu a reuşit să se dezvolte pe scenă în mod impecabil, fără să falseze sau să dezamăgească publicul îndrăgostit de vocea unui con-tratenor. Ploieşteanul, mândru de originile sale, s-a întors acasă cu locul 13 şi, mai în glumă, mai în serios, a conştientizat incapacitatea lui în faţa unui ping-pong european, zgârcit în acordarea punctajului maxim. Nu am primit 12 puncte de la nicio ţară, iar Spania, acolo unde se puteau număra români cu nemiluita plecaţi pentru o viaţă mai bună, a uitat de noi, la propriu (adio, Tenerife!) – zero puncte şi o muţenie ruşinoasă din partea privitorilor neputincioşi ce-l voiau pe Cezar câştigător. Spania a trimis tot românul acasă şi a încetat să-şi mai înstrăineze valorile, în timp ce Grecia a spus că 10 puncte ne-ar fi de folos pentru a ocupa podiumul – clar, la vară mergem în Corfu, în semn de mulţumire. O intervenţie de memorat şi studiat îndeaproape vine din partea Moldovei, care s-a prezentat în acest haotic concurs cu o piesă în limba română. Avem o limbă melodioasă, dar eu cred că sunt şi alte motive la mijloc, ce ţin de fraternitatea despărţită de Prut.

Casele de pariuri nu l-au luat în serios pe Cezar Ouatu, decât în momentul în care a intrat în semifinală. Chiar şi aşa, rezultatul nu era unul mulţumitor! Danemarca a fost anunţată câştigătoare de către casele de pariuri, prin afişarea unor cote ce departajau foarte uşor concurenţii şi influenţau decizia audienţei. Aşadar, pariorii care au votat cu Danemarca, pentru o siguranţă înlănţuită, au acordat şi un vot în acelaşi peisaj feric