Având în vedere că din anul 2007, Oradea deţine rating de municipiu, experţii Agenţiei Fitch Ratings realizează anual o analiză a evoluţiei economice a municipiului, în urma căreia se revizuiesc calificativele de rating.
Faptul că Oradea are rating de municipiu permite accesul mai facil la credite bancare cu condiţii avantajoase şi totodată, reprezintă o carte de vizită în faţa partenerilor.
În cadrul întâlnirii dintre reprezentanţii Agenţiei şi cei ai municipalităţii orădene, directorul executiv adjunct Nadia Haş a prezentat experţilor o sinteză a realizărilor anului 2012, datoria publică locală, gradul de îndatorare al municipiului, stadiul proiectelor în implementare, dar şi estimările pentru perioadele următoare.
”În anul 2012, municipiul Oradea a înregistrat o îmbunătăţire a indicatorilor financiari faţă de 2011, însă şi datoria publică este în creştere, datorită programului ambiţios de investiţii pe care îl derulăm şi care necesită finanţare, astfel că, în urma analizei, ne aşteptăm la menţinerea calificativelor de rating acordate în anul 2011”, a spus Nadia Haş.
Anul trecut Agenţia Internaţională Fitch Ratings a acordat municipiului Oradea pentru anul 2011 următoarele calificative de rating: pentru împrumuturile pe termen lung în valută: BBB-, pentru împrumuturile pe termen lung în monedă naţională de BBB- , iar pe termen scurt în valută de F3. Aceste calificative oglindesc o economie în dezvoltare, continuitate politică la nivel local, performanţe financiare solide şi un cadru legislativ stabil.
Urmează ca în luna iulie Oradea să primească noile calificative Fitch Ratings pentru anul 2012.
Mai citiţi:Calificativele Fitch recomandă Oradea pentru investiţiiOradea: Ratingul FITCH, chiar scăzut, a fost bun pentru Oradea