Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua României, în Conferinţa Regiunilor Periferice Maritime

Publicat in Obiectiv Tulcea, vineri 24 mai 2013 ·

Horia Teodorescu, vicepreşedin­tele Conferinţei Regiunilor Perife­rice Maritime (CRPM) din Europa a deschis oficial ieri, la ora 12.00, Ziua României în prezenţa oficialilor ro­mâni şi străini participanţi la reuniunea Comisiei Balcanice şi a Mării Negre, organizată în aceste zile la Tulcea.

În alocuţiunea sa, oficialul gazdă a subliniat faptul că prin această „Romanian Day” s-a dorit să se atragă atenţia acestui for de lobby la nivel european asupra ţării noastre şi mai cu seamă asupra uneia dintre zonele ei periferice, Delta Dunării şi zona costieră a Mării Negre.

„Conferinţa Regiunilor Periferi­ce Maritime din Europa este un for de lobby cu o influenţă foarte mare în Comisia Europeană şi care, în esenţă, luptă pentru un scop nobil şi anume realizarea unor echilibre la nivelul regiunilor europene pe fondul actual de dezechilibru în dezvoltarea unor regiuni de la periferia Europei în comparaţie cu cele din zona central europeană”, a declarat Horia Teodorescu.

Edward Bratfanof, cu un cuvânt pri­vind rolul Rezervaţiei în cadrul Stra­tegiei UE pentru Regiunea Dunării, directorul Conferinţei Re­giu­nilor Periferice Maritime, Patrick Anvroin şi Carmen Cononov de la ADRSE alături de Dan Drăgan de la ADDJ Tulcea au susţinut speech-uri pe tema regiunii în care ne aflăm şi care, evident, este şi periferică şi maritimă.

În cursul după amiezii au mai luat cuvântul oficialităţile locale, respec­tiv prefectul Lucian Simion şi pri­marul Constantin Hogea, preşedinţii consiliilor judeţene din Ialomiţa (Vasile Ciupercă) şi din Constanţa (Nicuşor Constantinescu), primarul ora­şului Sulina, Aurel Dimitriu, vicepreşedintele Consiliului Jude­ţean Tulcea, George Şişcu precum şi alţi oficiali români şi străini.

Agenda evenimentului internaţio­nal de la Tulcea continuă azi cu se­-mi­­­narul „Regiunile române între Sinergia Mării Negre şi Strategia Dunării”, la

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°