Marius Vizer (53 de ani), conducătorul Federației Internaționale de Judo, candidează pentru președinția SportAccord. Sursa: Agerpres
Pe 30 și 31 mai, va avea loc la Sankt-Petersburg (Rusia) alegerea noului președinte al SportAccord, o organizație care reunește sub egida sa peste 100 de federații sportive. Pentru această funcție se luptă românul Marius Vizer (53 de ani), președintele Federației Internaționale de Judo, și francezul Bernard Lapasset, conducătorul Federației Internaționale de Rugby.
Printre proiectele lui Marius Vizer, în cazul în care va deveni președintele acestei organizații, se numără organizarea, din patru în patru ani a Jocurilor SportAccord, o competiție care să rivalizeze cu Jocurile Olimpice.
Din acest motiv Comitetul Internațional Olimpic (CIO) nu privește cu ochi buni alegerea lui Marius Vizer la șefia SportAccord. Mai ales că forul olimpic internațional are sub egidă doar 55 de federații sportive, jumătate față de cât deține SportAccord!
Prin culise se vorbește că francezul Bernard Lapasset, contracandidatul lui Marius Vizer, este, de fapt, „calul troian” al celor de la CIO. Cu alte cuvinte, șefii olimpismului i-ar fi trasat lui Lapasset sarcina de a face tot posibilul să devină președintele SportAccord pentru a bloca proectele acestei organizații sportive.
„Consider că reprezentanții federațiilor membre vor vota cu onoare pentru sportul pe care îl reprezintă, făcând abstracție de orice interese arbitrare sau influențate din afară, care nu sunt spre binele sportului. Ei au opțiunea să voteze pentru un SportAccord manipulat din umbră, fără perspective, cu fonduri neglijabile, generate prin evenimente controversate și fără să genereze profit pentru federațiile membre, un SportAccord cu membri importanți, dar fără câmp de exprimare în sensul unor proiecte adevărate, un SportAccord de care nu a auzit aproape nimeni în afa