Într-un interviu acordat pentru ultimul număr al revistei americane pentru femei Allure, actriţa Zoe Saldana a reuşit să surprindă cu sinceritatea sa, dar şi cu un pictorial fierbinte, extrem de senzual, informează femalefirst.co.uk. Vedeta a mărturisit că eşecurile sale din viaţa amoroasă au făcut-o să ajungă la o constatare netradiţională. „S-ar putea să-mi cresc copiii alături de o femeie“, a declarat ea. „Dacă dau peste ceva bun în viaţă, nu contează dacă este o pereche de pantofi sau o persoană, nu am de gând să ratez ocazia pentru a încerca altceva“, a adăugat ea. În plus, actriţa este hotărâtă să nu se mai cupleze vreodată cu actori. „Am experimentat asta, nu-mi mai trebuie“, a concluzionat vedeta.
Pe plan profesional, Zoe pare să fie ceva mai liniştită. În prezent, ea poate fi văzută în „Star Trek Into Darkness“, iar în 2015 îşi va relua celebrul rol din „Avatar“. În plus, actriţa a fost distribuită recent în producţia „Guardians of the Galaxy“, unde o va interpreta pe Gamora.
Într-un interviu acordat pentru ultimul număr al revistei americane pentru femei Allure, actriţa Zoe Saldana a reuşit să surprindă cu sinceritatea sa, dar şi cu un pictorial fierbinte, extrem de senzual, informează femalefirst.co.uk. Vedeta a mărturisit că eşecurile sale din viaţa amoroasă au făcut-o să ajungă la o constatare netradiţională. „S-ar putea să-mi cresc copiii alături de o femeie“, a declarat ea. „Dacă dau peste ceva bun în viaţă, nu contează dacă este o pereche de pantofi sau o persoană, nu am de gând să ratez ocazia pentru a încerca altceva“, a adăugat ea. În plus, actriţa este hotărâtă să nu se mai cupleze vreodată cu actori. „Am experimentat asta, nu-mi mai trebuie“, a concluzionat vedeta.
Pe plan profesional, Zoe pare să fie ceva mai liniştită. În prezent, ea poate fi văzută în „Star Trek Into Darkness“, iar în 2015 îşi va relua celebrul rol din „Ava