Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Nord-Vest, împreună cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Baia Mare şi Liceul de Arte au dat astăzi startul evenimentelor care fac parte din acţiunea denumită sugestiv Noaptea Albă a Galeriilor.
Programul evenimentului a început printr-o prezentare a ofertei universitare făcută de către cei de la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, respectiv Universitatea Tehnică Timişoara, Facultatea de Arhitectură.
Pentru ca de la ora 18.00 să aibă loc vernisajul expoziţiei cu lucrările de atestat Specializarea Arte Plastice a abslovenţilor de la Liceul de Arte Baia Mare în galeria de arte a mallului din Baia Mare.
Acţiunile continuă de la ora 19.00, când este programat vernisajul expoziţiei cu lucrările de atestat Specializarea Arhitectură şi Design a absolvenţilor de la Liceul de Arte Baia Mare la Galeria Uniunii Artiştilor Plastici.
Seara va fi dedicată destinderii, de la ora 20.00 fiind programat un concert rock susţinut de SO WHAT, Nora&Călin şi GAŞCA DE ACASĂ, locaţia fiind Câmpul Tineretului.
Artiştii prezenţi în cadrul acestui eveniment sunt Gyori Csaba (sculptor), Gyori Kinga (pictor), Laura Teodora Ghinea (grafician), Dorel Topan (pictor), Barbu Crăciun (designer), Mihai Ciplea (grafician), Balaszi Ludovic (pictor), Lavinia Moldovan (pictor), Les Paul ( pictor), Mircea Bochiş (pictor), Marcel Stanciu (sculptor), Marius Mureşan (sculptor), Dorel Petrehuş (pictor), Dorel Găină(artist, multimedia), Dinnounouă (Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Linia de Studii Foto-Video procesare Computerizată a Imaginii), arh. Ioan Ştefan PASKUCZ, arh. Alexandru BĂBAN.
locaţie Câmpul Tineretului.
Vom reveni cu amănunte şi FOTO.