Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Sorin Roşca Stănescu e un diversionist de meserie. Nu am negociat nicio nouă majoritate | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 mai 2013 ·

Invitat la B1 TV, premierul Victor Ponta a declarat că nu are în plan să remanize miniştrii. În privinţa rectificării bugetare, şeful Guvernului a precizat că aceasta se va face după 1 iulie şi chiar dacă vor fi şi nemulţumiri, aceasta va fi făcută în funcţie de priorităţi. Iar acestea sunt educația și sănătatea.

"Dacă tragem de tortul cu bani, nu înseamnă că tortul va fi mai mare", a spus Victor Ponta, la B1 TV. El a subliniat că nu este de acord ca banii să fie împărţiţi frăţeşte, ci aceştia trebuie alocaţi pe priorităţi.

Despre Sorin Roşca Stănescu, preşedintele PSD a spus că acesta este un diversionist de meserie care se ocupă cu spart alianţe şi băgat strâmbe, care i-a tranzacţionat pe toţi şi care îl va tranzacţiona şi pe liderul PNL Crin Antonescu la un moment dat.

"Supărarea cu Roşca Stănescu nu a fost o simplă supărare de moment. El nu este un simplu senator, e un diversionist de meserie, cu asta se ocupă, cu spart alianţe şi cu băgat strâmbe. Şi o face bine, cu talent. Cred că a fost cu toţi şi pe rând i-a tranzacţionat pe toţi, iar părerea mea este că îl va tranzacţiona şi pe Antonescu la un moment dat, dar asta e problema lor deja", a spus Ponta la postul B1 TV.

Premierul Victor Ponta a declarat că va discuta, sâmbătă, cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, despre rezolvarea problemelor din USL. El și-a exprimat convingerea că soluţiile cele mai bune vor fi găsite.

În legătură cu remanierile, Victor Ponta a precizat că până acum nu a considerat că este cazul să ar trebui făcute remanieri în Guvern.

El a afirmat anterior că protocolul USL trebuie rediscutat în urma situaţiilor noi şi tensionate apărute după criticile repetate la adresa sa formulate de către senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, deoarece este nevoie de negocierea unor mecanisme de întărire a solidarităţii. Victor Ponta: Rectificarea bugetară, după 1 iu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 22 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 46 minute
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 15 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°