Până la Renaştere, scrisul constituia privilegiul unei caste sacerdotale. Apoi a trecut la aristocraţi, burghezi şi universitari. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

După Revoluţia franceză, a sosit era intelectualilor: subversivi, fabricanţi de utopii, adulaţi sau detestaţi, ei au generat mitologia modernităţii, din care încă ne hrănim. Între timp, umanismul a fost înlocuit prin religia seculară a ştiinţei. Dacă lumea e imperfectă, ne putem consola cu ideea că progresul tehnologiei e nelimitat! Pe el ne axăm prosperitatea, longevitatea şi eventuala clonare. Sufletul a devenit un concept mofturos. Liantul social e contractual, capitalismul se dovedeşte inevitabil, iar democraţia pare să fie orizontul ultim, raiul pe pământ şi sfârşitul fericit al istoriei.

Nenorocirea e alta: noile răspunsuri se dovedesc fragile, în vreme ce vechile întrebări persistă. Nimic nu ne-a făcut mai buni. Nici un progres exterior nu a oprit crima, genocidul, abuzul sau nedreptatea. Iluziile colective – fie ele politice sau ideologice – au declanşat energii care sperie gândul şi ameninţă - la alegere! - libertatea şi demnitatea fiecăruia dintre noi… Din toată această afacere, scrisul pare să fie unicul câştigător. În antichitatea greco-romană şi elenistică, mesajul public se săpa în piatră. S-a trecut apoi la suporturi mai ieftine: papirus sau pergament. Tiparul, altă invenţie chinezească pusă în operă de europeni, a fost primul exemplu de mass-media. Şi n-a fost suficient. S-au adăugat mereu altele, până când omenirea „evoluată” a căzut în hamacul global al Internetului. Un miliard de oameni socializează în reţea: ei sunt şeptimea avută şi educată a speciei, care se sabotează prin dispersie şi vacarm narcisic, în vreme ce restul şi-ar dori să facă acelaşi lucru, fără să aibă deocamdată acces la această Brave New World.

Sub prezenta configuraţie, claritatea valorilor a devenit practic imp