IAȘI. Afaceristul Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua București, a fost citat în cadrul unui proces care se află pe rolul Tribunalului.
În cadrul dosarului care a avut termen pe data de 22 mai, SC Emanuel Onofrei SNC, prin administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență Boris Balanovici, a chemat în judecată societatea comercială Avicola SA Iași.
Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Tribunalului Iași, este vorba despre o acțiune pauliană / revocatorie formulată de reclamant, în care Avicola și Gigi Becali au calitatea de pârâți.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Județean au decis amânarea cauzei, dar, probabil, la un moment dat, va fi necesar ca latifundiarul bucureștean să fie chemat în fața instanței.
Specialiștii susțin că, în scopul de a-l pune la adăpost pe creditor față de acte frauduloase, „legea pune la dispoziția acestuia un instrument juridic prin care acesta poate anihila astfel de acte, vorbind astfel despre acțiunea revocatorie sau pauliană, prin care creditorul poate ataca în Justiție actele încheiate de debitorul său în dauna sa. Aceasta întrucât legiuitorul nu poate să tolereze frauda debitorului care, prin micșorarea patrimoniului său, cauzează o daună creditorului“.
În trecut, George Becali a mai avut un proces la Iași, intentat în anul 2008 de Costel D. pe numele latifundiarului, dar și al Partidului Noua Generație, pe care afaceristul îl conducea la acea vreme.
IAȘI. Afaceristul Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua București, a fost citat în cadrul unui proces care se află pe rolul Tribunalului.
În cadrul dosarului care a avut termen pe data de 22 mai, SC Emanuel Onofrei SNC, prin administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență Boris Balanovici, a chemat în judecată societatea comercială Avicola SA Iași.
Potrivit informațiilor oferite de reprezentan