- Dialog cu pictorul ION GRIGORESCU -
- În galeria marilor noştri plasticieni, Ion Grigorescu a făcut mereu figură aparte. Delicat şi reţinut, cu o credinţă neclintită în Dumnezeu, pictorul s-a afirmat, peste timp, ca un artist total. După un destin plin de sincope, în special sub regimul comunist, azi, Ion Grigorescu este cel mai galonat artist vizual român. Lucrările sale se găsesc în marile sanctuare ale artei lumii, aşa cum sunt Muzeul MoMa din New York sau Tate Gallery din Londra -
Marele mister al icoanelor
- Firul conducător al creaţiei dvs. este credinţa. Tot ce faceţi ca artist, faceţi dintr-o mare credinţă şi apropiere de Dumnezeu şi de rugăciune. Aţi făcut multe icoane frumoase, aţi făcut pictură de inspiraţie religioasă, aţi spălat, refăcut şi pictat biserici. Sunteţi un om foarte liniştit şi interiorizat. Trăiţi ca un călugăr, cu o mare smerenie. De ce aţi ales drumul picturii şi nu pe cel al bisericii? De ce nu v-aţi făcut preot sau de ce nu v-aţi călugărit?
- Preoţia şi călugăria sunt vocaţii care vin şi din familie. La schitul Topolniţa, din Mehedinţi, de exemplu, am întâlnit o întreagă familie, cu copii şi nepoţi, care toţi se călugăriseră acolo. În familia mea n-au fost nici preoţi, nici călugări. În schimb, bunicul patern era foarte credincios, iar fratele lui a fost ctitor de biserici în Bengeşti, Gorj. Numele lui stă scris la intrare, pe podea, şi sus, în pisanie. Străbunicul, tot aşa, e trecut într-o cruce înfiptă în zid.
- Când v-aţi descoperit chemarea către credinţă şi rugăciune?
- Apropierea mea, revenirea mea către credinţă a fost mai recentă, deşi, unui copil care e botezat şi care a mers în fiecare an, de Paşti, la biserică, i se şterge greu credinţa. Dar revenirea puternică către credinţă am trăit-o atunci când am început să lucrez pe şantierele bisericeşti. Din '83 a
