Eram adolescent, la 7 kilometri de Blaj, în satul Pănade, satul Cipăreştilor, când am auzit pentru prima dată din gura bunicului meu o spusă celebră a lui Lucian Blaga: „un ardelean este un om care duce un gând până la capăt!”. Îmi închipuiam, încă de pe atunci, că toţi cei care duc un lucru până la capăt sunt adevăraţi ardeleni, chiar dacă ei erau ori veneau din toate colţurile lumii. O geografie interioară pe care o moşteneai ori pe care o dobândeai şi care îţi oferea, prin gândul dus până la capăt, şi autenticitate, şi organicitate, şi o biografie deasupra vremurilor, şi asumarea unui destin de constructor!

Ştiu că profesorul Eugen Simion îşi are rădăcinile în Prahova, într-un sat de poveste, Chiojdeanca, având o rudă a bunicului său, ilustrul jurist Andrei Rădulescu, cel care fusese, între 1946 şi 1948, preşedintele Academiei Române. Un jurist care a ştiut să apere proprietăţile Academiei Române pentru ca acestea să nu fie naţionalizate în totalitate de regimul comunist. Actele au fost făcute atât de bine de Andrei Rădulescu încât, după Revoluţie, academicianul Eugen Simion, preşedintele Academiei, a putut să ducă la bun sfârşit recuperarea averilor îngrijite juridic de ruda sa de la Chiojdeanca. Un proiect ambiţios care a vizat recâştigarea prestigiului Academiei Române, după ce această instituţie istorică fusese decredibilizată de Elena Ceauşescu & co, a fost pus în pagina realităţii de către Eugen Simion. Moştenirea sa lăsată nemuritorilor ţine de forţa şi de persuasiunea unui ctitor: noua clădire a Bibliotecii Academiei, înzestrată cu aparatură modernă, dacă e să amintesc aici doar scanerul special prin care au fost copiate manuscrisele eminesciene.

Trei generaţii de intelectuali, începând cu Nicolae Iorga, continuând cu George Călinescu, Perpessicius şi Constantin Noica, au visat să facsimileze manuscrisele lui Mihai Eminescu. „Dar prin Eminescu