Publicat în 1949, cu doar un an înainte de moartea autorului, romanul lui George Orwell, „O mie nouă sute optzeci şi patru”, rămâne de o neliniştitoare actualitate. Paradoxal, această distopie îndreptată împotriva totalitarismului, fie el comunist sau fascist, îi aparţine unui om care a fost toată viaţa lui de stânga, a scris tulburătoare reportaje despre mineri şi şomeri şi a luptat de partea Brigăzilor Internaţionale în Spania.

Winston Smith, eroul principal al cărţii, trăiește în coşmarul totalitar al Oceaniei, una din cele trei mari puteri mondiale, alături de Eurasia şi Estasia, care se aliază pe rând împotriva celei de-a treia, într-un război nesfârşit. În acest imperiu din care face parte şi fosta Anglie, Fratele cel Mare „stă cu ochii pe tine”, valorile sunt răsturnate („Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere.”), istoria e falsificată de interesele politice („Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul.”) şi funcţionează Poliţia Gândirii.

În număr de patru, ministerele Oceaniei, toate cu sediul la Londra, sunt, după cum urmează, Ministerul Păcii (care se ocupă de război), Ministerul Adevărului (responsabil de falsificarea continuă a trecutului), Ministerul Abundenţei (care raţionalizează toate bunurile de consum) şi Ministerul Iubirii (în atribuţiile căruia intră tortura).

În fiecare zi, la ora unsprezece, prin intermediul ecranelor cu dublu sens, toţi oamenii îşi întrerup orice activitate ca să participe la „Cele două minute de ură” împotriva figurii lui Emanuel Goldstein, Inamicul Numărul Unu al Partidului, amplificându-şi cele mai negative sentimente.

Senzaţia de supraveghere continuă, de amestec brutal al statului în tot ceea ce înseamnă intimitatea individului conduce la alienare. Chiar dacă Winston Smith și Julia se iubesc şi încearcă să se revolte î