Mai întâi,

vreau să salut doi vechi prieteni, pe care nu i-am mai băgat în seamă, scuze!, cam demultişor, în ordinea inversă a numerelor de pe tricou: Mihai Nicolae şi Ciprian Pap, hai, să trăiţi! Ciprian Pap, www.observatorulph.ro, joacă la înaintare şi, fiindcă prietenul Co-mediei locale la nevoie se cunoaşte, nu vine cu mâna goală: “două familii de rromi (…) s-au omorât între ei”.

Chiar aşa,

de ce s-o fi scriind “rrom”, cu doi de “rr”?! Suntem noi nişte rârâiţi de francezi? Hopa!,. “rârâiţi”?! Deşi nu figurează în dicţionare (nici în DOOM, nici în altele), “rârâit” se foloseşte frecvent, ca substantiv (“Am scăpat de rârâit”) şi ca adjectiv (“O duduie rârâită”). Este chiar familiar, astfel că, uite, nici măcar nu are nevoie de explicaţii. Toată lumea ştie ce e ăla “rârâit”. Spre deosebire de “graseiat”, care, deşi este consemnat în toate dicţionarele, nu este prea cunoscut. În consecinţă, este foarte puţin folosit, de regulă, de către intelectuali.

Fiind

un calc lingvistic (o copie internă; sau mai curând o formaţiune onomatopeică?!) după franţuzitul “graseiat” (de la verbul “a graseia” – “grasseyer”), acest “rârâit” neaoş este ignorat de dicţionare nu numai în favoarea lui “graseiat”, ci şi spre deosebire de unele formaţiuni lingvistice similare – “sâsâit”, de exemplu. Nu insist, toată lumea ştie ce e ăla un “sâsâit”!

Habar n-am de ce,

“sâsâit” este acceptat în DOOM, iar “rârâit”- nu, dar cred că anomalia va fi îndreptată într-o viitoare ediţie. Prezenţa lui “graseiat” nu poate fi un impediment!

Eh, asta e

cu prietenii, tu le dai un deget, ei îţi iau Co-media toată. Uite unde am ajuns de la “rromii” lui Ciprian! Şi tot nu am răspuns la întrebarea: De ce “rromi” cu doi de “r”? Fiindcă rârâiţi nu suntem, ca francezii graseiaţi! Dacă am fi, am scrie şi “rromân” şi am pronunţa, normal, ca atare: “rrom” sau “rromân” sau