De vreme ce, după ani de aşteptare şi de emoţie, ceasul revizuirii constituţiei se apropie, iar largul proces de consultare populară este în plină desfăşurare, orice reflecţie inspirată de patriotism şi bună credinţă este binevenită, spre a permite ridicarea acestui edificiu al libertăţii la care visăm cu toţii.
Eliberaţi în fine de tiranie, beneficiind de binecuvântările păcii şi ale coabitării, inspiraţi de cele pe care le vedem petrecându-se sub ochii noştri, este firesc să milităm pentru adâncirea democratizării, pentru extinderea cuceririlor pe care noua coaliţie de guvernare le oferă naţiunii, darnic şi dezinteresat. Îndrăzneala este semnul sub care trebuie să aşezăm această operă, memorabilă, de reflecţie asupra statului.
Un parlament puternic, trainic, numeros şi ocrotit împotriva încercărilor de a-i intimida membrii, iată cheia de boltă a noii viziuni democratice. Imunitatea aleşilor noştri este o pavăză ce trebuie întărită. O dată ales, un parlamentar va beneficia, pe toată durata vieţii sale, de iresponsabilitate penală, neputând fi nici arestat, nici condamnat. Spre a elimina cheltuielile publice inutile generate de alegeri şi vulgaritatea luptei politice, doritorii de locuri în camere se vor înscrie în cadrul licitaţiilor ce vizează cumpărarea , onestă, a voturilor oferite de cetăţeni. Am admite, in fine, că temeiul democraţiei noastre îl reprezintă corupţia electorală şi traficarea voinţei naţionale. Practica deceniilor din urmă ar deveni parte din ordinea noastră constituţională.
Şi tot parlamentului, crescut în număr şi privilegii, i se va încredinţa şi rolul de şef de stat- fiecăruia dintre aleşi i-ar reveni, la un interval de o lună, misiunea de a fi preşedinte prin rotaţie, cu atribuţii de reprezentare limitate. În felul acesta, standardele de transparenţă în materie de bună guvernare ar fi atinse. Cei ce exercită suveranitatea