La sfârşitul secolului al XIX-lea aflăm că în Bucureşti “Fiecare casă mare avea biserică în curte sau în corpul casei, la un colţ.”. Aceeaşi situaţie a existat şi la Palatul Ştirbey. Judecând după dispoziţia testamentară a domnitorului Barbu D. Ştirbey, în perioada domniei sale s-a construit şi o capelă-paraclis, legată de aripa palatului Ştirbey folosită de soţia sa, doamna Elisabeta
Într-un articol recent am investigat capela Ştirbey de pe moşia Buftea, lămurind aspectele legate de datarea ei şi stabilind paternitatea proiectului: arh. danezo-austriac Theophil von Hansen. Dacă acel monument s-a bucurat de atenţia publică, despre capela palatului Ştirbey din Calea Victoriei nu se vorbeşte nimic în istoriografia bucureşteană.
Din testamentul fostului domnitor Barbu D. Ştirbey (născut în 1799, domneşte între 1849-1853, 1854-1856), ce se stinge la Nisa în 1869, aflăm condiţiile impuse copiilor lui la repartizarea proprietăţilor. Prinţul George B. Ştirbey (1828-1925) primeşte palatul din Bucureşti cu toate mobilele şi toată argintăria ”sub îndatorire a ţine capela din palatu în toată vremea cu cea mai bună orânduială spre pomenirea noastră” (Sursa: B.A.R., mss, I acte 23). Este prima mărturie scrisă despre existenţa unui lăcaş de rugăciune pe proprietatea din Calea Mogoşoaiei, azi Calea Victoriei.
Judecând după planuri, capela era legată de aripa dreaptă a palatului Ştirbey, cea folosită de soţia sa, doamna Elisabeta (1805-1874).
Planul parterului palatului Ştirbey, arh. Fr. Hartmann, 1882 (Sursa: A.N.D.M.B. fond P.M.B. Tehnic, dosar 50/1882, f.70)
O a doua mărturie despre cum arăta această aripă într-o perioadă anterioară Războiului de Independenţă, dar imposibil de datat cu certitudine, ne este furnizată de Eliza Ştirbey Brătianu, nepoata domnitorului:
„O bisericuţă (paraclis) la care conducea o sală lungă, îngustă, pl