Războiul dintre granzii Germaniei durează de trei ani şi a ajuns să-şi consume un nou episod pe Wembley.
Ultima "ciocnire" dinaintea finalei, consumată pe 4 mai, în Bundesliga, a fost deja un avertisment. Deşi derby-ul nu mai avea importanţă, titlul fiind deja decis, iar pe teren se aflau echipele B, spiritele s-au încins serios, lăsînd să se întrevadă primele explozii de lavă ale unui vulcan ce stă să erupă pe Wembley.
Tensiunea duelurilor Bayern - Borussia a crescut uimitor în ultimii trei ani, alimentată de trofeele suflate de galben-negri bavarezilor şi de declaraţiile belicoase ale celor două staffuri, tot mai dese în ultima vreme. Dar iată, punct cu punct, de ce finala din această seară aduce mult cu o reglare de conturi:
1. Tupeul Borussiei
Jucătorii şi şefii lui Bayern l-au resimţit din plin vreme de două sezoane. Cînd Borussia a cîştigat titlul în 2011, Munchenul nu s-a alarmat deloc: "A fost un accident, cu siguranţă". De unde! Galben-negrii l-au luat şi pe următorul, în 2012. "Dar le arătăm noi în finala Cupei!", şi-au spus bavarezii. De unde! Borussia le-a subtilizat-o şi pe asta: 5-2. Iar Bayern vrea acum răzbunare. Pe toate fronturile! Din Cupă i-a scos pe galben-negri în "sferturi", în Bundesliga a cîştigat la 25 de puncte distanţă. Mai e Wembley-ul.
2. "Afacerea" Gotze
Transferul bijuteriei Borussiei, Mario Gotze, la Bayern a declanşat o undă de şoc la Dortmund. "Pe mine m-a lovit ca un infarct", a recunoscut antrenorul Klopp, în timp ce şefii săi s-au plîns de lipsa de stil a bavarezilor, care nu i-au anunţat în prealabil, şi au pus piciorul în prag la Lewandowski: "Lui nu-i mai dăm drumul!".
Pocnitoarea chinezească
Declarativ, Klopp i-a împuns pe munchenezi de nenumărate ori de-a lungul sezonului. Dar una dintre afirmaţiile sale, "ăştia de la Bayern sînt precum chinezii în business, copiază tot!", l-a