"Istoria acestui partid (PNL – n.m.) se confundă cu istoria democratică a României. Modernizarea instituţională a statului român, etapele de progres economic, de prosperitate, toate acestea sunt legate de guvernările PNL şi de oamenii de excepţie care s-au aflat în fruntea sa (…) Astăzi, Partidul Naţional Liberal este mai puternic decât oricând după 1989, iar responsabilitatea majoră pe care o are este pe măsura forţei sale…”

Ce contrast între frazele de paradă pe care Crin Antonescu le-a montat în mesajul transmis vineri, cu ocazia împlinirii a 138 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal şi cuvintele sincere rostite acum câteva zile în faţa colegilor din Biroul Permanent Naţional: ”Suntem singuri împotriva lui Băsescu, a PSD şi a unor instituţii internaţionale”.

Da, izolarea absolută caracterizează azi PNL-ul condus de Antonescu şi nu puterea ”mai mare ca niciodată”. Cu un amendament esenţial. Dacă riscul ca liberalii să fie striviţi acum de PSD este la fel de mare şi greu de evitat precum a fost acela de a fi înghiţiţi de PD-ul lui Traian Băsescu, în urmă cu opt ani, conflictul liberalilor cu instituţiile internaţionale nu era deloc inevitabil. Din contră.

Liderul PNL a muncit din greu să demoleze toate punţile pe care partidul le crease în relaţiile cu partenerii strategici ai României. Declaraţiile sale şi ale locotenenţilor pe care i-a importat din trustul lui Voiculescu pentru a coloniza partidul, prin care au demonizat influenţa europenilor şi americanilor, i-au adus în poziţia de a fi cea mai naţionalistă şi anti-occidentală forţă politică a României. De la ”prin noi înşine!”, deviza partidului Brătienilor s-a ajuns la ”nimeni din afară nu are dreptul să ne impună să nu ne mai furăm propriul popor!”.

Eroarea lui Crin Antonescu şi a conducerii PNL a fost dublă. S-au poziţionat împotriva intereselor naţionale, dar au dat-o