Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pepe, 6 ore la machiaj pentru PSY

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 mai 2013 ·

Pepe este cel mai fericit bărbat din lume. În carieră totul merge ca pe roate, iar micuţa Maria, de 9 luni, deja a rostit primele cuvinte.

„Tot timpul pe care îl petrec acasă sunt în compania micuţei Maria, indiferent cã asta se întâmplã dimineaţa, seara sau o sãptãmânã întreagã. În perioada asta am un program foarte aglomerat, de luni pânã vineri filmez pentru proiectele de la Antena 1, iar în weekend am concerte. Cât despre primele cuvinte ale Mariei, deocamdatã ne rezumãm la mama, tata, papa şi… cam atât. E în perioada aia minunatã, în care exerseazã foarte mult”, a povestit Pepe pentru EVZ.

Îndrăgitul cântăreţ a fost marele câştigător al celei de-a treia ediţii „Te cunosc de undeva!”.

Dintre toate personajele pe care le-a interpretat, el spune că personajul PSY a fost cel pentru care s-a pregătit cel mai mult. „Un personaj spumos, cu o coregrafie ineditã, iubit de public pentru atitudinea lui. Cu el m-am distrat cel mai tare şi totodatã mi-a dat cele mai mari bãtãi de cap. Melodia în sine e haioasã fiind în coreeanã, aşa cã am avut ocazia sã mã conving singur cât de greu poate fi. Aproape o sãptãmânã am repetat zi de zi. Mi-a intrat în sânge şi o vreme oriunde ieşeam eram sufletul petrecerii cu PSY”, adaugă Pepe.

Şi cum nimic nu se face fără muncă, artistul a petrecut la machiaj între douã şi şase ore. „Show-ul în sine necesitã foarte mult timp. Dacã filmãrile dureazã cam douã zile pentru fiecare personaj, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre repetiţii. De regulã, întreaga sãptãmânã era prinsã cu repetiţii filmate cu Ozana şi Andrei. Când intri într-un asemenea show nu poţi veni la platou zicând „sunt talentat, nu îmi fac probleme!”. Din toatã paleta e posibil sã nimereşţi o datã şi un personaj care sã ţi se potriveascã mãnuşã, însã asta clar nu se poate repeta”. Proaspăta vedetă a Antenei 1 filmează acum pentru emisiunea Next Star. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 49 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°