Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea întâmpină probleme în a-şi aduna bugetul necesar pentru sezonul viitor şi, după negocieri cu jucătoarele de bază din lot, a decis să renunţe la noi contracte cu acestea, din cauza salariilor mari, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul grupării vâlcene.
Bugetul necesar pentru sezonul viitor, de 1,5 milioane de euro, anunţat la începutul lunii de clubul vâlcean, este imposibil de atins în prezent. Eşecul din Cupa României, în care Oltchim a fost eliminată din primul tur, a lovit şi mai mult în încercările conducerii de a găsi noi sponsori. Mai mult, la negocierile pentru viitorul sezon, jucătoarele nu au acceptat scăderea salariilor, astfel că, deşi au plecat Bulatovici, Jovanovici, Manea şi Farcău, iar Meiroşu a anunţat că se retrage, bugetul estimat tot a depăşit 2 milioane de euro (2,1).
În această situaţie, conducerea echipei Oltchim a decis să anunţe impresarii a cinci jucătoare de bază din lot, adică Neagu, Barbosa, Ungureanu, Nechita şi Brădeanu, că salariile pe care le-au cerut nu pot fi susţinute în viitorul sezon şi sunt libere să-şi caute echipe. „N-au acceptat nici scăderea cu puţin a salariilor, nici înjumătăţirea, darmite să joace pe 1000 sau 2000 de euro, dacă tot ar fi fost de salvat echipa”, au declarat surse din cadrul clubului, pentru MEDIAFAX.
Extremele Iulia Curea şi Iulia Managarova sunt încă sub contract cu Oltchim, la care ar urma să revină în lot şi jucătoarele împrumutate la alte echipe. Conducerea nu are certitudinea formării unui buget necesar pentru abordarea Ligii Campionilor, pentru care ar fi nevoie de minimum 1 milion de euro, astfel că se ia în considerare şi varianta ca echipa să nu fie înscrisă în competiţia a cărei finală Oltchim a jucat-o în 2010, iar în ultimele două sezoane a ajuns până în semifinale. „Se fac eforturi pentru menţinerea echipei, dar toată lumea stă cu