*Adrian Bumbescu a fost pus pe liber joi seară, după eşecul cu 4-0 în faţa Austriei. Lui Ungureanu probabil nu i se va mai prelungi contractul pe 31 iulie
Au fost colegi şi prieteni. La Steaua au ţinut apărarea, umăr la umăr, din 1984 până în 1991, cu peste 200 de meciuri jucate împreună. Anul trecut, când au fost numite colectivele noi de la loturile de juniori, „coordonatorul” Ştefan Iovan nu a uitat amiciţia ce-i leagă. Nu va recunoaşte niciodată că acesta a fost unul dintre motivele pentru care i-a dat lui Bumbescu lotul U16 – oficial spune că a primat experienţa acestuia – însă este evident că vechile relaţii au contat. Când lucrurile o iau razna, nu mai contează însă nimic. „Prietenia este una, priceperea, pasiunea şi munca sunt altceva”, este una dintre concluziile trase ieri de un Iovan mai posomorât ca niciodată.
FRF a organizat ieri o conferinţă de presă pe marginea situaţiei dezastruoase de la loturile de juniori. Numai joi au fost trei înfrângeri grele: România – Austria 0-4 (U16), România – Polonia 1-3 (U15), România – Macedonia 1-3 (U18). Eşecurile nu sunt întâmplătoare, ci vin pe fondul unui context cenuşiu, în care înfrângerea cu 1-10 a naţionalei U16 la Dublin e bomboana pe colivă. „În România, activitatea de copii şi juniori este întâmplătoare”, a punctat şi directorul tehnic, Mihail Marian.
Mai atenţi pe viitor
Unul dintre vinovaţi pentru dezastru de la U16 a fost găsit Adrian Bumbescu. „I-am propus pe Bumbescu şi pe Ungureanu pentru că-i ştiam oameni cu ambiţie, dar am descoperit că au carenţe mari profesionale. Cu Bumbescu am încheiat socotelile joi, am decis că nu mai continuăm. Situaţia celorlalţi o vom discuta pe 31 iulie, când le expiră contractele”, a spus Iovan. „Demantelarea” fostului său coleg nu s-a oprit aici. În Irlanda, Bumbescu „a făcut schimbări necontrolate”, „n-a avut reacţie”