Ca în fiecare an, cea mai frumoasă etapă a vieţii, copilăria, este sărbătorită la Sighişoara prin grija municipalităţii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Sighişoara, Anca Silvia Raţiu, copiii oraşului, alături de dascălii şi părinţii lor se vor bucura de manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, care se vor derula pe perioada a trei zile.
Joi, 30 mai
Ora 18.00: Sala “Mihai Eminescu”: spectacol artistic susţinut de Grupurile de dans ale Clubului Copiilor Sighişoara, Asociaţia Corală “Armonia” şi Grădiniţa “Târnava.”
Vineri, 31 mai
Ora 10.00: Centrul oraşului: parada copiilor acompaniaţi de Fanfara Sighişoara, Toboşarul Cetăţii şi păpuşile gigant.
Ora 10.30: Piaţa “Octavian Goga”: concurs desene asfalt, spectacol susţinut de grădiniţe, festivitatea de premiere.
Ora 12.00: Sala “Mihai Eminescu”: spectacol artistic „Confesiunile unui câine” după romanul „Viaţă de câine” de Peter Mayle, interpretat de actori de la Teatrul Mic, Teatrul Naţional Bucureşti şi Teatrul Masca.
Sâmbătă, 1 iunie
Ora 18.00: Sala “Mihai Eminescu”: eveniment organizat în parteneriat cu Asociaţia “Green Entertainment Sighişoara” şi Compania Parada – Film Bucureşti: prezentarea trofeului „Ursul de Aur” şi proiecţia filmului „Poziţia copilului”, regia Călin Netzer. Intrarea este liberă.
Ca în fiecare an, cea mai frumoasă etapă a vieţii, copilăria, este sărbătorită la Sighişoara prin grija municipalităţii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Sighişoara, Anca Silvia Raţiu, copiii oraşului, alături de dascălii şi părinţii lor se vor bucura de manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, care se vor derula pe perioada a trei zile.
Joi, 30 mai
Ora 18.00: Sala “Mihai Eminescu”: spectacol artistic susţinut de Grupurile de dans ale Clubului Copiilor Sighişoara, Asociaţia Corală “A