Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezonul de tabere pentru elevi începe din iunie, cu sejururi complete la 360-560 de lei

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 25 mai 2013 ·

Direcţia pentru Sport şi Tineret Suceava a anunţat oferta de tabere pentru elevi în vara anului 2013, copiii şi cadrele didactice putând opta între sejururi pe litoral, la Eforie Sud, şi în alte 40 de centre de agrement din ţară.

În ceea ce priveşte principala atracţie a verii, Marea Neagră, sunt disponibile locuri la Tabăra Briza Mării din Eforie Sud. Cazarea va fi asigurată în două vile, cu acces la o piscină amenajată în aer liber. Oferta de sejururi pentru elevi şi cadre didactice începe din data de 26 iunie şi continuă până pe 10 septembrie. Pentru şapte zile de tabără la mare, cu trei mese asigurate pe zi, preţurile variază între 410 şi 540 de lei, în funcţie de perioada de sejur. Separat trebuie achitat doar transportul, care se efectuează cu trenul.

În funcţie de solicitări, Direcţia pentru Sport şi Tineret Suceava oferă sejururi şi în alte 40 de centre de agrement din ţară. Sunt incluse staţiuni din cele mai multe zone ale ţării, iar preţul pentru un sejur de şase zile este cuprins între 360 şi 432 de lei, tot cu cazarea şi masa incluse.

Oferta mai cuprinde şi o tabără de limba engleză, Valea Budului - Bacău, unde preţul unui sejur este de 560 de lei. Această tabără este singura de tradiţie din ţară în cunoaşterea şi aprofundarea limbii engleze, cu participarea unor studenţi din Marea Britanie, iar participanţilor li se oferă excursii, drumeţii, jocuri distractive şi activităţi sportive.

Persoanele interesate de detalii suplimentare sunt invitate la sediile Direcţiei pentru Sport şi Tineret, în incinta Inspectoratului Şcolar Judeţean, pe strada Calea Unirii numărul 15, şi în spatele stadionului Areni.

Informaţii mai pot fi obţinute la numerele de telefon 0230 213 223 şi 0746 224 433, persoană de contact prof. Cristi Bărculescu.

Organizatorii au mai precizat că în cazul profesorilor care adună o grupă de minimum zece

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 10 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°