Cea mai mare companie de pe piaţa românească, OMV Petrom, a lansat o nouă competiţie de proiecte pe care le va finanţa cu 160.000 de euro pentru a creşte procentul de români care cred că pot să-şi schimbe viaţa prin forţe proprii.
Potrivit unui comunicat remis de OMV petrom, cei de la GfK România au realizat un studiu pentru a observa calitatea vieţii românilor şi aşteptările acestora de la autorităţi, iar rezultatul a fost că aproape 80% dintre români aşteaptă de la autorităţi soluţii pentru o viaţă mai bună şi nu au nicio motivaţie pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă”.
'Idei din ţara lui Andrei' sprijină românii cu spirit de iniţiativă să îmbunătăţească vieţile celor din jur. Competiţia este deschisă tuturor organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor publice sau de învăţământ dar şi oricărei persoane dornice să rezolve problemele comunităţii în care trăieşte. Înscrierile pot fi făcute până pe 24 iunie 2013, pe site-ul www.taraluiandrei.ro. Valoarea totală a finanţărilor acordate de Petrom în cadrul competiţiei este de 160.000 de euro.
“Idei din ţara lui Andrei continuă tradiţia competiţiei Oraşul tău, încheiata în 2012. În ultimii 3 ani am finanţat cu peste 300.000 de euro proiecte de dezvoltare a comunităţilor din România propuse de peste 500 de români. Acesta este motivul pentru care vom sprijini în continuare această competiţie care sperăm să crească procentul celor care vor să schimbe România”, a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate, OMV Petrom.
Competiţia urmăreşte îmbunătăţirea sistemului de educaţie. 'Competiţia din Ţara lui Andrei este gândită în aşa fel încât să adune un grup larg de oameni: părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai instituţiilor publice care îşi unesc forţele pentru un singur scop, şi anume îmbunătăţirea sistemului de educaţie', adaugă Magdalena Nichifor - 'Daţi-mi