Joi, la ora 2.50, Petru G., de 45 de ani, din comuna Fundu Moldovei, a sesizat autorităţile despre faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o anexă a locuinţei sale, de unde i-au sustras o casetă metalică, în care avea depozitate mai multe bijuterii.
S-a stabilit că uşa încăperii bucătăriei de vară, din care se reclamă furtul, a fost forţată, iar, din interior, a fost sustrasă o cutie de valori metalică, asigurată, în care se aflau două inele, cu o greutate totală de circa 32 g, o brăţară din aur, de circa 11 grame, un lanţ din argint, două cruciuliţe din argint, patru ceasuri de mână şi două casete video.
Din declaraţia părţii vătămate a rezultat că, în noaptea de 22/23.05.2013, în jurul orei 2.30, a auzit zgomote şi a observat, în curte, lângă bucătăria de vară, unde are amplasat un bec cu senzor de mişcare, doi tineri, unul dintre ei având în braţe cutia de valori.
Prejudiciul estimat se ridică la suma de 6.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.