Conform planificării anuale, în perioada 23 – 24 mai 2013, Anders Bengtcén, Ambasadorul Suediei la Bucureşti, împreună cu principalii săi colaboratori printre care şi consiliera Marie-Louise Thaning, adjunct al misiunii diplomatice, şi Sorin Suciu, director pe Europa de Est al Consiliului de Investiţii şi Afaceri al Suediei, s-au aflat la Sighişoara. “Cu această ocazie domnul Ambasador Bengtcén a dorit să efectueze o vizită de curtoazie autorităţilor locale, având în timpul dimineţii de vineri o întâlnire cu primarul municipiului Sighişoara. În timpul discuţiilor, s-au abordat subiecte legate de oportunităţi de investiţii în zonă precum şi eventuale proiecte culturale, teatru, muzică clasică, balet, la organizarea cărora Ambasada Suediei ar putea fi contribui financiar. Ambasadorul s-a declarat impresionat de “frumosul oraş Sighişoara şi de obiectivele turistice din Cetatea Medievală şi din afara ei“, precum şi de frumuseţea zonei”, a precizat Anca Silvia Raţiu, purtător de cuvânt al Primăriei Sighişoara. La plecarea de la Primărie, delegaţia a fost preluată de Garda Cetăţii într-un tur al obiectivelor din oraş, care a început cu vizitarea Muzeului de Istorie.
Conform planificării anuale, în perioada 23 – 24 mai 2013, Anders Bengtcén, Ambasadorul Suediei la Bucureşti, împreună cu principalii săi colaboratori printre care şi consiliera Marie-Louise Thaning, adjunct al misiunii diplomatice, şi Sorin Suciu, director pe Europa de Est al Consiliului de Investiţii şi Afaceri al Suediei, s-au aflat la Sighişoara. “Cu această ocazie domnul Ambasador Bengtcén a dorit să efectueze o vizită de curtoazie autorităţilor locale, având în timpul dimineţii de vineri o întâlnire cu primarul municipiului Sighişoara. În timpul discuţiilor, s-au abordat subiecte legate de oportunităţi de investiţii în zonă precum şi eventuale proiecte culturale, teatru, muzică clasică, ba