Formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Felix a fost învinsă sâmbătă, la Drăgăşani, în cadrul etapei a XXVIII-a a campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a.
Echipa bihoreană a întâlnit gruparea Damila Măciuca, o echipă ce mai speră la promovare şi care a început bine jocul, până la pauză conducând deja cu scorul de 2-0. Rezultatul final a fost însă 3-1.
În minutul 15, gazdele au deschis scorul, după ce Geantă a centrat din dreapta, iar Codin a reluat din voleu, de la 10 metri, în vinclu.
Până la finalul primei reprize, gazdele au mai înscris o dată, în minutul 40, când Menassel a prins un şut de la 30 de metri, la semi înălţime, direct la rădăcina barei.
În repriza a doua, dominarea gazdelor s-a concretizat în minutul 67, când Negruţ a ridicat scorul la 3-0, după ce a reluat în plasă o centrare primită de la Adrian Popa.
Pe final, chiar în minutul 90, bihorenii şi-au trecut în cont golul de onoare, după ce Pantea a pus latul din 6 metri şi a stabilit scorul final, 3-1 pentru gazde.
Pentru Luceafărul au evoluat în acest meci: Sălăjan - D. Muntean, Cura, Letan (cpt.) A. Achim - Ianc, O. Ghilea, Haş, Fl. Neaga - Sg. Pop (min. 68 Jurcă) şi C. Roşu.
În prima partidă a etapei, vineri, la Arad, surprinzător UTA a remizat doar, cu scorul de 0-0, în compania băimărenilor de la FC Maramureş.
FC Bihor a avut liber în această etapă.