Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judeţean a contractat împrumutul de peste 800.000 de euro pentru punerea la punct a unui sistem informatic

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 25 mai 2013 ·

După o încercare eşuată de contractare a unui credit anul trecut, Spitalul Judeţean a făcut un împrumut în lei, echivalent a peste 860.000 de euro. Luna aceasta s-a încheiat procedura de licitaţie în urma căruia, spitalul a ales un creditor. Consiliul Judeţean este girant pentru împrumutul făcut de spital pentru punerea la punct a unei reţele informatice transfrontaliere, ce urmăreşte eficientizarea asistenţei medicale din Arad şi Bekes. Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă şi este derulat de Spitalul Clinic Judeţean Arad în parteneriat cu Spitalul Clinic Pandy Kalaman Bekes.

Conducerea Spitalului Clinic Jude­ţean de Urgenţă a anunţat contrac­tarea creditului – o prefinanţare echi­- valentă cu peste 800.000 de euro, adică de 3.760.000 lei. Practic, spitalul s-a împrumutat de aceşti bani pentru a-i investi într-un proiect transfrontalier, iar banii urmează să fie rambursaţi în cadrul proiectului. Şi în toamna anului trecut, spitalul a încercat însă nu reuşit, pentru că creditorii au fost reticenţi la împrumuturile mari în euro. „În urma discuţiilor purtate cu potenţialii finanţatori a rezultat un apetit scăzut de finanţare în moneda euro. Pe cale de conse­cinţă, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a organizat procedura de achi­ziţie a unei finanţări rambursabile în moneda naţională (…). Astfel, procedura de achiziţie s-a derulat pentru atragerea unui împrumut în valoare de 3.760.000 de lei şi a fost finalizată în luna mai a anului curent“, se arată într-un referat al administraţiei judeţene.

Totodată, pentru că prima licitaţie pentru contractarea creditului a fost anulată, a fost necesară reducerea maturităţii creditului, pentru asigurarea concordanţei cu durata proiectului ne­rambursabil.

Autorittăţile spun că prin ducerea la bun sfârşit a acestui proiect, cele două instituţii sanitare partenere vor avea acces la o bază de dat

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 56 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 58 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 41 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°