Prefaţând ieri, la Ora de ProSport, pe Sport.ro, finala nemţească a Champions League, am vorbit la telefon cu doi români stabiliţi în Germania. „Bavarezul“ Mihai Rusu, fost tenisman, fosta voce a Europei Libere, stabilit de aproape patru decenii la München şi „westfallicul“ Marcel Răducanu, care trăieşte de peste treizeci de ani la Dortmund.
După atâta amar de vreme, amândoi au rămas români doar de sânge. Gândirea şi mentalitatea lor s-au modificat şi, exceptând globulele albe şi roşii, de la artere şi vene în sus sunt nemţi.
Ambii le-au explicat telespectatorilor de ce nemţii au ajuns să aibă două echipe în finala de pe Wembley. Nu pentru că Bayern şi Borussia au bătut pe Real şi Barcelona, ci de ce au bătut pe Real şi Barcelona. Cum de-a reuşit Thomas Müller să fie peste Messi şi Lewandowski, polonez, nu neamţ, dar şlefuit în sistem nemţesc, peste Cristiano Ronaldo.
Amândoi interlocutorii au insistat că nemţii, după ce începuseră s-o ia binişor în jos, s-au gândit să-şi reclădească fotbalul începând de la juniori. După anul 2000 fiecare club a fost obligat să aibă propria Academie de juniori. Nu cinci grupe famelice, ca la noi, ci Academii în toată regula. Reus, Götze, Grosskreutz, Gündogan, Thomas Müller sau Boateng sunt produsele acestor academii. Luaţi la 11-12 ani şi crescuţi nemţeşte până la finala de pe Wembley.
La finalul discuţiei cu Mihai Rusu i-am zis că juniorii noştri de 16 ani au luat zece goluri de la nemţi. Ştia. L-am întrebat apoi când au început nemţii sistemul cu academiile. A spus că acum vreo zece ani. Am răsuflat uşurat, la gândul că dacă se apucau acum douăzeci de ani, ne dădeau douăzeci de goluri, nu zece!
Prefaţând ieri, la Ora de ProSport, pe Sport.ro, finala nemţească a Champions League, am vorbit la telefon cu doi români stabiliţi în Germania. „Bavarezul“ Mihai Rusu, fost tenisman, fosta voce a Europe
