Anna Haită locuieşte la primul etaj al unui bloc vechi, din perioada comunistă. La prima vedere, mobilierul este aranjat cu grijă şi ramele fotografiilor de familie atârnate în unghiuri drepte sunt bine aliniate cu linia verticală de la colţuri.

Fiicele sale sunt bastionul vieţii sale. Predomină nuanţele roşiatice şi unele culori pastelate, iar simplitatea ornamentelor se datorează mai degrabă unui sentiment subtil de ordine decât economiei de mijloace. În general atmosfera este familiară, prietenoasă şi liniştită. Cu toate acestea, după prima impresie se fac vizibile unele detalii care descriu caracterul său perfect.

Toate camerele din casă conţin modeste relicve şi opere de artă făcute de ea însăşi. În camera principală are o mică colecţie de maşini în miniatură, iar în sala de mese există nişte rame brodate cu o mie de culori. Spaţiul este important, dar amintirile ei intense şi profunde merita încă un articol bun despre istoria vieţii sale.

Timpul nu a estompat amintirile pe care Anna le-a trăit în tinereţea sa. Durează doar zece secunde să-şi aducă aminte întâmplări, chiar şi pe cele care au avut loc cu mai mult de treizeci de ani în urmă şi prin care îi place să se descrie: “În timpul copilăriei mele am fost foarte curajoasă” şi continuă prezentându-ne activităţile la care a participat, precum dansul sau patinajul sau modul în care îşi punea la punct vecinul cu patru ani mai mare, atunci când o deranja, arătându-i cu determinare ieşirea “Ştii unde este uşa.”

Cu toate acestea talentul ei cel mai bun a fost artele plastice. Îi plăceau toate propunerile legate de creativitate, în special pictura. În prezent are multe tablouri cu peisaje din Transilvania şi o ortografie excelentă, cu unghiuri largi şi curbe vertiginoase, care descriu caracterul original şi deschis al Annei.

Aşa cum se întâmplă adesea în multe familii tradiţionale, apro