Nu zic că România este ţara leneşului, ci că România harnică s-a mutat cu totul în altă ţară…
Nu, nu vreau să spun că povestea omului leneş este cât se poate de adevărată şi actuală, şi că esenţa ei există încă în fiecare zi şi fiecare colţ de lume/ ţară, nici că românu-i puturos de la natură şi că toate din jur îl încurajează în acest sens, de la relieful atât de des pomenit în literatură, cu dealuri molcome, văi blânde etc., până la mentalitatea pesimistă şi placidă susţinută secole la rând de religie, legi, guvernare, educaţie ş.a.m.d. Cine zice asta, eu? Nu… Nici nu amintesc cât trebuie să umbli ca să găseşti un pierde-vară să-ţi facă o treabă de doi lei contra cost (dat cu lopata etc.) şi că mai degrabă îţi faci singur ce ai de făcut decât să pierzi vremea căutând, că oamenii aceştia sunt atât de dependenţi de stat degeaba încât nici dacă le promiţi luna de pe cer nu se urnesc din loc, inerţia pasivă fiind mult mai puternică decât orice tentaţie care implică mişcare. Aceste plante umanoide preferă de o mie de ori să nu facă nimic, să frece menta 24 de ore din 24 decât să se mobilizeze. Trebuie să îl momeşti cu ceva ieşit din comun (bani gârlă sau răsplată fabuloasă) considerând efortul lui mult mai valoros decât este cu adevărat. E ca o imensă favoare pe care ţi-o face dacă acceptă să lucreze pentru tine în schimbul unor bani. Nu zic asta. Nici că ne mândrim cu această atitudine, dovadă fiind şi numeroasele zicale vehiculate cu seninătate la cafele, cum ar fi: „Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese” sau „Munca l-a creat pe om, dar nici lenea n-a omorât pe nimeni”, „Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea. Cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa”, „Mai bine burtos de la bere decât cocoşat de la muncă”, „Cine se scoală de dimineaţă, îi vede pe ceilalţi dormind”, „Dacă ţi se face chef să te apuci de muncă, stai jos, odihneşte-te şi o să-ţi t
