Aproximativ 250 de cadre didactice şi studenţi au participat vineri dimineaţă la o întâlnire găzduită de Biblioteca Universităţii cu academicienii Nicolae Manolescu şi Mihnea Berindei, două dintre personalităţile cărora Universitatea orădeană le datorează constituirea, aici, a unui fond de carte Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, fond ce cuprinde 14.000 de volume şi aproximativ 1.000 de discuri muzicale din vinil.

Având ca temă literatura şi documentul, masa rotundă a fost prilejuită de împlinirea a 50 de ani de existenţă a Universităţii şi Facultăţii de Litere orădene, dar şi a doi ani de la aducerea la Oradea a unei "părţi din memoria noastră" ce trăieşte în şi în jurul cărţilor lăsate de cei doi oameni de cultură.

Diferenţa dintre crematoriu şi cimitir

Criticul Nicolae Manolescu, de câţiva ani buni ambasador al României la misiunea UNESCO de la Paris, a deschis discuţiile folosind drept "cârlig", pentru a suscita interesul tinerilor studenţi, o comparaţie între bibliotecă şi carte, pe de o parte, şi tabletele electronice pe care, în ziua de azi, se poate citi online aproape orice, pledând însă - fireşte - în favoarea cărţii şi bibliotecii. Tableta e un amalgam din care nu poţi desluşi calitatea, cartea e un obiect cultural ce îndeamnă să fie văzut, atins, răsfoit. "E ca diferenţa între cimitir, unde fiecare mormânt are o cruce mare, şi crematoriu, care e o colecţie de cutii", a spus Manolescu.

Pe un ton voit frivol, care a contribuit la domolirea timidităţii unei părţi a audienţei, criticul a mers într-acolo încât a glumit, afirmând că o carte trebuie să fie la vedere chiar cu riscul să fie furată, ba chiar că a fura o carte nu e un lucru de ruşine, ci uneori chiar un "act de nobleţe". "Să nu înţelegeţi că îndemn pe cineva să fure cărţi", a precizat, redevenind serios, Manolescu, fiind completat de Mihnea Berindei care, tot în glumă, a spus