Până la sfârşitul acestui an, Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă vaccinul pneumococic în Programul Naţional de Imunizare. Pneumococul poate provoca afecțiuni precum otita și sinuzita, dar și boli grave precum septicemia sau meningita.
Vaccinarea copiilor împotriva acestei bacterii se face şi în prezent în trei etape, dar numai la cererea părinţilor.
„Ritmul de administrare este la două luni. Este la 4 luni şi la 14 luni. Părinţii vor fi informaţi în monentul în care va începe campania prin intermediul medicilor de familie. O doză de vaccin costă între 250 şi 350 de lei.”, a declarat dr. Ioan Mureşan, medic de familie.
În România, doar 2% la sută dintre părinţi îşi permit să-şi vaccineze copiii împotriva acestei bacterii. Mark are 4 luni şi este unul dintre cei norocoşi, părinţii săi au optat pentru acest vaccin chiar dacă a trebuit să plătească.
„E bine să-l introducă pentru că sunt multe persoane care nu pot să-şi permită să-l plătească”, spune un părinte.
Când vine vorba de un nou vaccin părerile părinţilor sunt însă împărţite.
Ministerul Sănătăţii va începe, în curând, procedurile de licitare a noului vaccin gratuit. Până la sfârşitul anului acesta va fi distribuit direcţiilor de sănătate publică şi de aici medicilor de familie.