Libertatea de constiinta nu este numai o problema religioasa si nu se rezolva numai in sfera de optiune a cultelor si confesiunilor. Ea este o problema de existenta umana si inseamna, in ultima instanta, recunoasterea drepturilor inamovibile ale fiecarei persoane umane de a avea adevarurile ei si viziunea ei personala asupra lumii inconjuratoare. Care recunoastere, daca este inteleasa si respectata de fiecare persoana in parte, daca devine lege de convietuire pentru oricine, inseamna baza respectului reciproc intre persoanele umane, care da un cu totul alt continut conceptului de „toleranta”.
Adica depaseste cu mult ideea de a ne suporta reciproc spre a convietui impreuna (daca vreti un teremen la moda, ne putem gandi la cel de a „coabita”, care poate insemna cel mult a ne potoli foamea din aceeasi strachina, fara sa maraim respingandu-ne pe fata), depaseste si pactul pacifist de delimitare, depaseste si simpla cunoastere respectuoasa a deosebirilor, ajungand la semnificatiile superioare ale solidaritatii prin intelegerea reciproca a deosebirilor dintre noi, solidaritate in scop de progres uman, prin care se constituie frumusetea diversitatii acestei lumi si sansele ei de a inflori in mod cat mai divers.
La fel, toleranta in politica de stat, idee aparuta in societatea omeneasca odata cu Edictul caruia ii aniversam cei 1700 de ani, nu mai inseamna doar o intelegere pe baza principiului definirii agresorului, cum se exprima in secolul trecut Liga Natiunilor, ci ajunge a se defini drept cautarea tuturor cailor de solidaritate reala intre state, popoare, populatii sau natiuni europene, cum se exprima asteptarile pe care le au astazi acestea de la Uniunea pe care au creat-o. Astfel, producerea moderna a climatului de toleranta politica, economica si culturala necesar functionarii Uniunii Europene, inseamna mai mult si decat federalizarea, spre care tind
