Conducerea USLIP Iaşi a desemnat noi coordonatori ai birourilor sindicale din zonele Paşcani şi Podu Iloaiei.
Această decizie a fost luată după ce co-preşedintele Mirel Pristavu a demisionat din funcţie, pentru a activa într-un nou sindicat în zona Paşcani. Astfel, dacă pe zona Paşcani, activitatea USLIP va fi coordonată de prof. Mihaela Agavriloae, de la Colegiul „M. Busuioc”, zona Podu Iloaiei va fi gestionată de prof. Mihaela Lezeriuc, de la Şcoala „Alexandru Ioan Cuza”.
„Este un eveniment neplăcut pentru noi. Avem la ora actuală câteva zeci de confirmări din zona Paşcani şi Târgu Frumos, unităţi care ne-au transmis că vor rămâne în USLIP Iaşi. Dacă vor fi totuşi şi situaţii în care se va prefera trecerea spre această nouă structură, mă refer la acest sindicat apărut în Paşcani - Târgu Frumos, le urăm succes colegilor noştri şi îi asigurăm de o eventuală colaborare”, a declarat preşedintele USLIP Iaşi.