* un minor a furat un crucifix şi l-a vândut pe internet
Pentru a face rost de bani, un minor a furat un crucifix din Biserica "Naşterea Maicii Domnului", din cartierul Hipodrom, pe care l-a vândut pe internet. Hoţul a ajuns în scurt timp pe mâna poliţiştilor.
În dimineaţa zilei de 23 mai, la ora 10.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat despre furtul din lăcaşul sfânt de un cântăreţ bisericesc. Acesta le-a spus poliţiştilor că un tânăr de 15 ani, din Brăila, pe care îl ştia după nume, a sustras crucifix-ul metalic din incinta bisericii, în urmă cu câteva zile. "Poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că minorul a vândut bunul sustras unei persoane, prin intermediul internetului. Crucifixul, care nu este piesă de patrimoniu, valorează 400 de lei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
* un minor a furat un crucifix şi l-a vândut pe internet
Pentru a face rost de bani, un minor a furat un crucifix din Biserica "Naşterea Maicii Domnului", din cartierul Hipodrom, pe care l-a vândut pe internet. Hoţul a ajuns în scurt timp pe mâna poliţiştilor.
În dimineaţa zilei de 23 mai, la ora 10.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat despre furtul din lăcaşul sfânt de un cântăreţ bisericesc. Acesta le-a spus poliţiştilor că un tânăr de 15 ani, din Brăila, pe care îl ştia după nume, a sustras crucifix-ul metalic din incinta bisericii, în urmă cu câteva zile. "Poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că minorul a vândut bunul sustras unei persoane, prin intermediul internetului. Crucifixul, care nu este piesă de patrimoniu, valorează 400 de lei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvâ