Prima finală germană din istoria Ligii Campionilor le opune sâmbătă seara, pe stadionul Wembley, pe Bayern Munchen şi Borussia Dortmund. Bavarezii au mai câştigat de patru ori trofeul, în 1974, 1975, 1976 şi 2001, iar Borussia o dată, în 1997. Partida va începe la ora 21.45 şi va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe RTV.NET.
Stadionul Wembley va vibra sâmbătă seara într-un mod special. Deşi au trecut doar doi ani de când s-a disputat aici ultima finală de Liga Campionilor, FC Barcelona - Manchester United (3-1), mitica arenă londoneză găzduieşte acum primul duel exclusiv german în finala celei mai importante competiţii a cluburilor.
Va fi a patra finală "naţională" din istoria Champions League, după Real Madrid - Valencia (3-0, în anul 2000), AC Milan - Juventus (0-0, 3-2 la penalty-uri, în 2003) şi Manchester United - Chelsea (1-1, 6-5 la penalty-uri, în 2008), iar acum se vorbeşte despre instaurarea dominaţiei fotbalului german.
Citeşte şi Liga Campionilor, peste 50 de ani de momente memorabile. Cele mai frumoase 10 finale din istorie
Bayern revine în ultimul act după traumatizanta finală pierdută anul trecut, chiar pe propriul stadion, la penalty-uri, în faţa lui Chelsea. Mai mult, şase dintre actualii jucători ai bavarezilor au fost în teren şi în finala din 2010, de pe Santiago Bernabeu, pierdută de Bayern cu 0-2 în faţa lui Inter Milano. Philipp Lahm, Daniel Van Buyten, Bastian Schweinsteiger, Thomas Müller, Arjen Robben şi Mario Gomez sunt jucătorii care au pierdut două finale de Champions League în ultimii trei ani, iar acum încearcă să se răzbune pe marea rivală din Bundesliga, Borussia Dortmund.
Cifrele din dreptul trupei lui Jupp Heynckes sunt de-a dreptul impresionante. În 26 de meciuri disputate anul acesta, Bayern are nu mai puţin de 24 de victorii, o singură înfrângere (0-2 cu Arsenal, acasă, în returul optimilor Ligii