Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: Dacă nu punem câteva zeci de milioane de euro, Cupru Min se închide în maximum un an

Publicat in Capital, sâmbătă 25 mai 2013 ·

Cupru Min are nevoie de câteva zeci de milioane de euro, altfel se închide în maximum un an, pentru că nu are bani pentru autorizaţia de mediu, pentru retehnologizare şi pentru pregătirea de noi zăcăminte pentru exploatare, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

'Este nevoie de bani acolo. Dacă nu punem câteva zeci de milioane de euro, Cupru Min se închide în maximum un an, pentru că nu are bani să plătească autorizaţia de mediu, nu are bani de retehnologizare şi nu are bani pentru descoperte, adică pentru pregătirea unor noi zăcăminte pentru exploatare. Nu ştiu să vă spun cât costă toate acestea. Avem acum o echipă de expertiză care se ocupă de acest lucru. Am licitat, este o echipă compusă din două firme care fac expertiza tehnică, de mediu şi financiară şi, până la jumătatea lui iunie ne va spune exact câţi bani trebuie să cerem. Dar, ca să nu pierdem timp până atunci, am făcut un anunţ de ofertă în care am rugat diverse firme interesate să vină. De ce am făcut anunţ de ofertă? Pentru că cei care vin trebuie să ştie că trebuie să îndeplinească nişte criterii prealabile, să nu facem ca anul trecut. Anunţul de ofertă are o mare calitate: după el toate contactele pe care le avem, cu acordul terţilor, devin publice. Veţi şti care va fi interesul asupra Cupru Min. După 15 iunie, în clipa în care vom avea datele efective, elaborăm un caiet de sarcini şi mai dăm o perioadă de o lună pentru ofertele efective de investiţii', a explicat Vosganian.

Ministrul Economiei a reiterat că, în prezent, Cupru Min nu se poate privatiza, deoarece are nişte litigii, cu compania canadiană Roman Copper Corp, a cărei ofertă fusese declarată câştigătoare la licitaţia de privatizare organizată de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, dar, ulterior, licitaţia a fost anulată, şi cu Energomineral.

'Cupru Min nu se po

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caraş-Severin: Un cetăţean bulgar care a reclamat în fals furtul a peste 20 de tone de cafea, reţinut / Bărbatul a vândut cafeaua, contra sumei de peste 55.000 de euro / Marfa era asigurată

News.ro acum 54 minute
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean bulgar, a fost reţinut de către poliţiştii din judeţul Caraş-Severin, fiind acuzat că a reclamat în fals furtul a peste 20 de tone de cafea. De fapt, bărbatul a vândut cafeaua, contra sumei de peste 55.000 de euro, m

Lovitură pentru Iohannis: Pierde definitiv două case și trebuie să plătească statului 260.000 de euro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Două dintre imobilele deținute de Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în Sibiu revin statului, iar banii obținuți din chirii, 260.000 de euro, trebuie returnați, informează Digi24. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, definitiv, în

Valoarea bonurilor de masă va crește începând cu 1 octombrie. Câți bani vor primi angajații în plus

Ziare.com acum o ora
Valoarea unui tichet de masă va crește ușor, de la 1 octombrie, potrivit unui Ordin al Ministerului Finanțelor. Astel, tichetul va ajunge la 40,04 lei (n.red. valoare nominală/zi).În prezent, valoarea maximă a unui tichet de masă este 40 /lei. De la

Papa Francisc, supărat pe italieni. Marea nemulțumire a suveranului pontif: „Italia merită o mică bătaie"

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc este supărat pe italieni din cauza demografiei. Cetățenii din „Cizmă" fac din ce în ce mai puțini copii, motiv pentru care adulții din peninsulă „merită o bătaie", potrivit suveranului pontif. Liderul creștinilor catolici a ținut să ce

Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului, a anunţat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern. "Luăm o decizie importantă. Prelungim plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru încă trei luni, până la

Consiliul Concurenţei va monitoriza preţurile produselor ce pot fi achiziţionate de cei afectaţi de inundaţii, din fondurile de la Guvern. Autoritatea vrea să identifice astfel companiile care profită de situaţie pentru a creşte nejustificat preţurile

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că va monitoriza preţurile produselor ce pot fi achiziţionate de persoanele şi familiile afectate de inundaţii din fondurile de sprijin alocate de către Guvern. ”Consiliul Concurenţei va monitoriza preţurile produselor c

Ciucă, despre şansele coaliţiei după alegeri: La cum arată lucrurile acum, mai mult ca sigur că nu

Mediafax acum o ora
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţia cu Marcel Ciolacu despre „amendamentul Iohannis” a avut loc „în primăvară”, nu pe 3 aprilie. Întrebat dacă nu va mai funcţiona coaliţia PSD-PNL după alegeri, el spune: „La cum arată lucrurile acum, mai

Acord de împrumut direct între România şi SUA în valoare de aproape 1 miliard de dolari, prin Mecanismul de Finanţare Militară Externă (FMF)

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a participat astăzi la ceremonia de semnare a Acordului privind împrumutul din Fondul pentru Finanţare Militară al Statelor Unite ale Americii, găzduită la Palatul Victoria, şi desfăşurată cu participarea ambasadorului

Ministrul economiei, despre pierderea unei investiții de 1,4 miliarde de euro într-o fabrică mare de baterii: România nu finanțează proiecte dedicate

HotNews acum o ora
Anul trecut în iunie, a fost lansat, cu fast, la Bruxelles, proiectul Romvolt, pentru construirea unei fabrici de baterii la Galaţi de către investitorul belgian Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE), un start-up. A fost un eveniment la care

Pământul va fi lovit în următoarele ore de o furtună solară, dublată de o furtună geomagnetică. Zonele care vor fi cele mai afectate

Adevarul acum 5 ore
Soarele are în aceste zile o activitate mai puțin obișnuită, extrem de intensă, ceea ce generează o adevărată furtună solară. La rândul ei, furtuna solară va provoca o furtună geomagnetică. Experții estimează că aceasta va lovi Terra chiar astăzi.

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

18°/29°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

24°
mie.

14°/25°
joi

16°/26°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°