Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ar putea sta 20 de ani la închisoare pentru mesajul postat pe Facebook

Publicat in Antena 3, sâmbătă 25 mai 2013 ·

Americanul Cameron D`Ambrosio, în vârstă de numai 18 ani, se află la închisoare pentru un mesaj postat pe Facebook.

Băiatul, care trăieşte într-un mic oraş din apropiere de Boston împreună cu familia sa, îşi doreşte să devină rapper şi postează des pe internet creaţiile sale.

Dar tocmai această pasiune l-a băgat după gratii. Mai exact, adolescentul a postat pe Facebook câteva versuri dintr-un cântec rapp compus de el. Versurile includ o referire la atentatul din Boston. De asemenea, adolescentul a făcut referire şi la Casa Albă, pe care a numit-o „casa federală a terorii”.

La scurt timp după aceea, băiatul a fost arestat, acţiunea lui fiind considerată „o ameninţare teroristă”, un delict pedepsit cu nu mai puţin de 20 de ani în inchisoare, informează rt.com.

Deşi toţi cunoscuţii băiatului, inclusv poliţiştii care l-au arestat, au depus mărturii potrivit cărora adolescentul nu este violent şi şi-a exprimat în repretate rânduri părerea de rău faţă de această situaţie, judecătorii l-au considerat „un pericol pentru societate" şi nu i-au acordat dreptul la eliberare pe cauţiune.

Acum, apropiaţii lui Cameron D`Ambrosio au făcut o petiţie pe internet pentru a-l ajuta pe adolescent să se întoarcă acasă la părinţii săi.

Citeşte mai multe despre: Cameron D`Ambrosio petitie petitie Cameron D`Ambrosio terorism

Americanul Cameron D`Ambrosio, în vârstă de numai 18 ani, se află la închisoare pentru un mesaj postat pe Facebook.

Băiatul, care trăieşte într-un mic oraş din apropiere de Boston împreună cu familia sa, îşi doreşte să devină rapper şi postează des pe internet creaţiile sale.

Dar tocmai această pasiune l-a băgat după gratii. Mai exact, adolescentul a postat pe Facebook câteva versuri dintr-un cântec rapp compus de el

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 4 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 5 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 7 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 6 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 6 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 8 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Vremea

București
acum

lun.

6°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

4°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°