Judecătoria Sectorului 3 a arătat, în motivarea condamnării lui Silviu Ionescu, că a înlăturat probele fostului diplomat pe motiv că acestea sunt fie irelevante, fie neverosimile. Pe 27 martie 2013, fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore a fost condamnat de magistraţi la trei ani de inchisoare cu executare pentru accidentele rutiere pe care l-ar fi produs în decembrie 2009, în Singapore.
Silviu Ionescu mai este obligat de instanţă la plata a 38.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Decizia Judecătoriei Sectorului 3 nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Bucureşti.
Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu susţine că, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, martorii de la cel de-al doilea dintre accidentele pentru care a fost condamnat la inchisoare „apar la 6-7 secunde“, după ce maşina pleacă şi, în opinia lui, au minţit.
„Unul dintre ei suştine că a văzut şoferul, fiind chiar pe partea acestuia şi geamul lateral fiind deschis, iar celălalt susţine că era şi el pe partea şoferului, dar că geamul era închis şi nu a văzut nimic. Dacă vizionaţi filmul, pus la dispoziţie de către autorităţile singaporeze, se vede că, de fapt, ambii mint şi că apar la locul accidentului abia la 6-7 secunde după ce maşina pleacă (se vede ca maşina opreşte o fracţiune de secundă şi merge mai departe) şi că erau oricum pe partea opusă şoferului (în Singapore se conduce cu volanul invers decât în Romania). Judecatoarea a decis să-l creada pe fratele care spune că era în dreptul maşinii cu geamul deschis, nevăzând că din film reiese cu totul altceva!“, afirmă fostul diplomat, într-un punct de vedere oferit agenţiei Mediafax.
Motivarea Judecătoriei Sectorului 3 în cazul fostului diplomat al României în Singapore
Judecatoria Sectorului 3 a arătat, în motivarea condamnării lui S