* Update 14:55
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la congres, că formaţiunea pe care o reprezintă vrea ca, pe lângă ştergerea sintagmei de stat naţional din noua Constituţie, legea fundamentală să recunoască minorităţile naţionale ca parte integrantă a statului şi să ofere posibilitatea acordării de autonomii, conform Antena3.ro.
* Update 13:07
Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a precizat, la Congresul UDMR, că le datorează mulţumiri reprezentanţilor Uniunii, deoarece "UDMR nu a votat moţiunea de cenzură şi nu a trădat pentru că a înţeles mai bine decât alţii ce înseamnă interesul naţional", transmite Antena3.ro.
* Update 11:50
Premierul Victor Ponta a menţionat, la Congresul UDMR, că respectă steagul secuiesc. "Vreau să vă explic că am un mare respect faţă de acest steag, deoarece membri ai comunităţii dumneavoastră mi-au povestit istoria lui, că acum 400 de ani secuii aliaţi cu Mihai Viteazul pentru libertate au purtat acest steag şi trebuie respectat. Nu am vrut să fie, ca să nu se creadă că e steagul PNL, altfel... nu era nicio ştire pentru presă", a afirmat Ponta.
* Update 11:45
Liderul PNL, Crin Antonescu, a menţionat: "Mi-a crescut inima văzând cele două culori. Astăzi şi întotdeauna, galben şi albastru sunt nişte culori dragi. Sunt uimit că premierul, care până nu demult părea a avea o mică alergie la portocaliu, astăzi este rezervat faţă de galben şi albastru. Nu am nicio problemă cu asta, dar am o problemă cu dorinţa domniei sale de mai mult roşu. Nu, roşu e destul".
Antonescu, a pledat, de la tribuna congresului UDMR, pentru un dialog cu Uniunea şi a punctat că o Românie puternică înseamnă o comunitate maghiară puternică.
* Update 11:19
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că partidele din Opoziţie vor trebui să strângă rândurile pentru a fi mai eficiente, punctând că